~~~ ingerasulmeu ~~~ :: Cartea noastra

Trimis: 13/07/2006 17:17

Fetelor, mie mi-a placut ideea Danei. Ar fi elegant daca am mai compune povesti, povestiri, istorioare, poate chiar poezii pentru copii. O sa le reunim la acest subiect. Momentan, il voi inchide, ca sa pastram ,,cartea" asa cum e. Eventualele comentarii le putem face la subiectele respective.
Deci, întâia poveste (sper sa va placa titlul)

O CALATORIE CU SURPRIZE

A fost odata un copil pe nume Ionel.Acesta nu ii asculta pe parintii sai.Intr-o zi, se uita el pe geam si a vazut o randunica ce-si facea siesta pe pervazul ferestrei. Era ora pranzului, ar fi trebuit sa doarma si el, insa nici de data aceasta n-a ascultat-o pe mama lui, care i-a spus ca trebuie sa se odihneasca.
A inceput sa-i vorbeasca randunicii:
- Pasare mica, ce faci tu pe pervazul meu?
Randunica, usor suparata ca a fost trezita din somn, spre surprinderea lui Ionel, i-a raspuns:
-Pai, ce as putea face la ora asta? Dupa cum bine vezi, tocmai m-ai trezit din odihnitorul somn ce-l avusei . Dar da-mi voie sa te intreb si eu pe tine, ce faci tu pe geam, la ora amiezii? Din cate stiu eu, si oamenii dorm la ora asta, mai ales copii, care trebuie sa creasca mari...
-Eu nu vreau sa dorm! Eu sunt mare!Sunt mare!striga suparat Ionel batand cu piciorul in podea..Pleaca de la geamul meu...! Du-te!. ..pasare urata..., tipa iar copilul, alungand randunica de la geam.
Aceasta s-a rotit in zborul ei pentru cateva clipe, dupa care s-a intors la Ionel.
- Daca tot nu vrei sa dormi, ai vrea sa faci o calatorie?
- Calatorie? Uraaaa! s-a bucurat Ionel, dupa care a ridicat iar tonul la micuta pasare
- Si cum crezi tu ca as putea calatori cu tine? Tu esti asa mica, eu - deja ti-am spus - sunt mare. Si apoi... tu nu stii sa mergi, iar eu nu stiu sa zbor.
- Daca o sa-mi dai o un miez de paine si putina apa, sa-mi refac puterile, o sa-ti arat. Trebuie doar sa ai incredere in tine si intr-o pasare micuta, a spus, batand usor din aripi, randunica.
Ionel merse rapid in bucatarie si lua o bucata de paine si un pahar cu apa.Le aseza pe pervaz, langa randunica..Aceasta bucuroasa incepu sa manince.
-Iti multumesc, Ionel. Mi-am recapatat puterile. Acum vino...inchide ochii.
Ionel inchise incet ochii, ascultand glasul bland al randunicii.
-Tine-te bine de aripa mea.
Baiatul simti o adiere de vant,apoi cum incet,incet incepe sa zboare. Zborul nu dura mult.
-Acum poti deschide ochii,auzi glasul randunicii.
Ionel deschise incet ochii si-i placu tare mult locul in care il aduse randunica. Era un parc mare, cu multe leagane, tobogane, carusele... jucarii o gramada, putea sa-si aleaga orice si sa se joace oricat. In plus, peste tot chioscuri cu inghetata, vata de zahar, ciocolata, pufuleti... fara vanzatori. In parc erau o multimne de copilasi, de varsta lui si ceva mai marisori, care se jucau si mancau dupa pofra inimii. Abia dupa ce a infulecat doua inghetate si o ciocolata intreaga, Ionel a observat ca in parcul acela admirabil erau numai copii, niciun parinte. S-a intros catre randunica si a intrebat-o:
-Aici nu sunt... oameni mari?Suntem singuri?
-Nu, nu sunt si parintii, raspunse randunica. Aici te poti juca in voie toata ziulica, nu te obliga nimeni sa dormi dupamasa, sa te culci seara devreme...sa mananci la ora fixata...aici mananci dupa pofta inimii dulciuri...faci ce vrei tu!
Ionel se bucura tare...liber la prajiturele si la ciocolatele..si la joaca fara somnic ! "Ehei, aici e de mine! "Si mai papa inghetata si ciocolata pana se satura si se dadu huta in toate balansoarele. Numai ca, de atata huta, la un ocazie dat a obosit. Si a cautat o bancuta, sa se aseze pentru cateva clipe. Randunica l-a urmat. Cum stateau ei asa, dintr-o data s-a intunecat si s-a pornit un vant puternic. Lui Ionel i s-a facut frig si frica. S-a gandit: ,,daca era mami cu mine, m-ar fi luat in brate si m-ar fi incalzit". I-a spus randunicii:
- Vrei sa-ti intinzi putin aripile, sa ma incalzesc si eu?
- Vreau, i-a raspuns randunica, dar trebuie sa mai astepti putin. Uite cati copii sunt aici. Pe toti i-am adus eu, dar ei au venit inaintea ta.
- Cum, si ma lasi asa? Mi-e frica! Uite, tuna!
- Nu-ti fie teama, suntem impreuna. Apoi randunica si-a luat zborul.
A stat Ionel pe bancuta, dar furtuna era tot mai puternica. Incepu sa planga si sa stige:
-Randunica, unde esti? Vreau acasa! Mi-e frica! Vreau la mama si la tata! Maammmaaa...maaammaaaa...unde esti?! Mamico...!
Degeaba striga Ionel, mama si tata nu se aratara, iar pe de-asupra randunica nu se mai vedea.
Ionel incepu sa planga in hohote, dar nimeni nu se apropie de el. Deschise incet plin de teama ochii, caci auzi mai multe tipete si plansete. Erau ceilalti copii inspaimantati de fulgerele si tunetele ce se intetisera. Acuma parca bate si grindina. Ionel, se adaposti sub bancuta suspinand si tremurand de frig, uitandu-se in jur, dar vazu numai copii inspaimantati care fugeau in toate directiile strigandu-si parintii si cautand totodata adapost.
Ionel, mai venindu-si in fire, vazand spaima celorlalti copii, isi spuse ca nu poate fi adevarat si inchise ochii, strangand dominant din pleaope, lacrimile rostogolindu-se pe obraji. Tipetele se auzeau parca si mai tere, asa ca-si astupase cu mainile tremurande urechile, nedeschizand ochisorii. Pt. o clipa nu mai auzi nimic, si bucuros, aproape sa salte in sus, deschise ochii, dar ii inchise urmatoarea fractiune de secunda inapoi strabatandu-l un sfasietor hohot de plans- imaginea copiilor in furtuna il inspaimanta atat de tare incat refuza sa-si mai ia manutele de la urechi, iar ochisorii ii strangea de-l durea. Plangand intr-una adormi...
Se scoate din somn pe aceeasi bancuta, cu randunica langa el.
- Ionel, ai dormit putin, zise ea. Ai fost obosit dupa atata joaca.
Ionel privi in jur si vazu aceeasi fotografie placuta, cu tobogane, inghetata, balansoare... Doar ca nu mai era niciun copil.
Unde sunt toti copiii? intreba Ionel privind mirat in jur.
-Au plecat acasa,ii spuse randunica si zbura de langa el.
Se juca Ionel cat se juca, dar incepu sa se plictiseasca singur.O striga pe randunica, dar nu ii raspunse nimeni. A inceput sa planga :
-Randunica, vreau acasa! Mi-e dor de mama...!
-Randunico,unde esti? Te rog, du-ma acasa...Voi fi un copil cuminte.
Cand rosti aceste cuvinte...simti pe obraz mangaierea aceea atat de calda, atat de cunoscuta, atat de draga. Mama lui Ionel era acolo, langa patucul lui, si-i zambea tandru.
-Dragul mamii, ai avut un somn atat de agitat... ai visat urat?
Ionel se gandi o clipa. ,,Aaa, deci toata povestea aceea cu furtuna si cu bancile goale a fost doar un vis?"
-Da, mami, am visat ca nu mai esti langa mine si imi era asa de frica...
-Puiul meu, tu stii ca eu te ocrotesc mereu, de ce sa-ti fie teama? Dar ia spune-mi, cum de ai adormit, caci spuneai ca vrei sa te joci?
In acel moment, de la fereastra s-a auzit un zgomot lin, ca un falfait de aripi. Ionel s-a uitat si a vazut randunica, care avea o expresie atenta si aproximativ umana.
-Mama, a raspuns el, o prietena m-a invatat ca tu ai dreptate si ca trebuie sa te ascult. Ei, o sa mai vreau si eu cate ceva si o sa insist pentru asta, dar promit sa nu-ti mai fac probleme. Acum... esti draguta sa-mi aduci cateva firmituri si putina apa?

Trimis: 30/08/2006 08:55

Invitatie
Mama, tata si bunica,
Au vazut ca-s atatica
Si au pus toti trei la cale
Ca sa faca zarva mare !!!
Va chemam pe voi aici
Copii, parinti si bunici
La botezul meu sa fiti
Sa beti si sa va distrati
SA SPORESC MARE !!! sa-mi urati !

autor - sot de alexandra
pentru puiul lor, Raul

Trimis: 05/12/2006 13:43

Copilasul meu
Copilasul meu elegant
Este si ambitios:
Cat este ziua de lunga
El ar vrea numai sa fuga.

Dar e mic si oboseste,
De aceea mai scanceste.
Insa stie cumplit de bine...
Sa spuna o poezie.

Iar cand e ascultator
E pe placul tuturor.

Si mamica...mandra-i tare
de a micutului realizare,
cum pe data el rostese,
Poezia strengareste.