~~~ ingerasulmeu ~~~ :: Invata sa te adaptezi!

Trimis: 13/05/2006 02:38

Cate emotii, cate sentimente contradictorii.De cand astepti sa fiti doar voi? Dar....
Nu mai e nimeni specializat in jurul tau. Esti doar tu si micutul. Mai e si taticul,care bietul de el, e mai neindemanatic decat se poate.Iar tu, care ai trecut prin atatea stari sufletesti in ultima perioada, mare trebuință ai mai avea de cineva care sa fie priceput macar la treburile case.
O mama, o prietena buna, o soacra sau o bunica ar fi de ajutor macar in primele saptamani. Nu incerca sa faci tu totul! Lasa responsabilitatile caminului pe seama altora, sau daca nu e cui, lasa-le, pt. cand le va veni si lor vremea.
Odihna trebuie sa fie litera de lege.
Acel plans prelung si puternic...o daca as sti ce trebuie sa-i fac, de data aceasta...
Nu te panica cand bb. plnge si iar plange.
Verifica sa fie schimbat ,mancat, (daca a mancat asigura-te ca l-ai tinut suficient in pozitie verticala si a dat tot aerul afara).S-ar putea sa-l chinuie colicii.Maseaza-l usor pe burtica cu miscari circulare in sensul acelor de ceasornic.
Tinandu-l pe burta ta il vei ajuta sa se linisteasca si sa se simta in siguranta auzindu-ti bataile ritmice ale inimii.
Incearca sa dormi atunci cand el doarme!
Daca vei cauta sa-i intelegi semnalele trupului si vei raspunde imediat la nevoile lui, se va crea o punte de legatura intre cele 2 universuri, si veti fi amandoi fericiti ca reusiti sa va intelegeti.
Fi blanda si extrem de sigura in miscari!
Incet va trece si perioada de acomodare, timp in care sprijinul moral al sotului, joaca cel mai important rol.Fericirea voastra in 3 de abia acum incepe, doar ca inceputul e mai sensibil.

Trimis: 15/05/2006 14:04

parca ieri am venit cu ana acasa imi aduc aminte ce emotionata eram
ma gandeam oare o sa o aud cd plange
de unde stiu cum sa o imbrac sa nu o imbrac prea gros prea subtire
sa stiu cat tb sa pape
aveam o groaza de nelamuriri dar cd am ajuns acasa totul a fost nemaipomenit ma comprtam ca si cum toata viata mea as fii crescut copii totul era firesc
sotul meu a fost alaturi de noi si viata noastra de familie este si acum minunata
o alaptam din 3 in 3 ore cd ea dormea incercam sa dorm si eu (e ft important sa ne odihnim)era superb sa o vad cum doarme

Trimis: 15/05/2006 16:00

Cand am venit de la maternitate nu-mi venea sa cred ca mititelul de langa mine e al meu.Nu indrazneam sa il schimb de pampers,sa il imbrac,sa ii fac baie.M-au ajutat mama si mama-soacra.Sotului meu i-a fost frica cateva zile sa il ia in brate. :-D

Trimis: 15/05/2006 22:05

si noi am avut ajutoare la spalat cum altfel sotul meu era disperat sa nu cumva sa ii rupem ceva fetitei
asa e cd esti la primul copil e greu pt ca ti-e frica dar dupa aceea totul este o adevarat binecuvantare

Trimis: 25/05/2006 18:26

Parca ieri am venit de la maternitate cu fetita mea...Si totusi au trecut aproximativ 8 luni. Si eu ma temeam ca nu voi sti cum sa o manevrez, cum sa ma port cu ea, dar parca o aveam de 100 de ani. Nu am avut nici o emotie ci tocmai mama, pe care ma bazam, ca doar crescuse 2 copii, era mai disperata decat mine. Am stat la mama o luna apoi am decis ca imi este mult mai bine sa plec acasa alaturi de sotul meu. Si asa a si fost, totul a decurs foarte bine de cand sunt acasa, ma simt fericita si implinita si ma joc in continuu cu Alexia. Singura problema este ca nu prea am timp sa gatesc, dar in rest mi se pare ca viata de mamica mi se potriveste destul de bine. Zilele trecute stateam cu bebelina in brate si o intrebam ce ma fac eu cand creste, ce bebelus mai alint si mai dezmierd eu??? Poate , cine stie , peste cativa ani mai fac un fratior sau o surioara.

Trimis: 25/05/2006 18:46

anca poate iti voi urma si eu exemlul :lol:

Trimis: 12/06/2006 15:00

Nu m-a ajutat nimeni ca ..habar nu aveau cum sa o faca...le era lor mai frica decat mie...dupa treizeci si ceva de ani dupa ce ai avut ultimul copil sa te trezesti bunica...ce sa va spun, mama pleca acasa plangand ca plangea ala mic incontinuu si il lasa plangand...
Mai puneti prima zi de stat noi doi mami si bebe al ei, acasica, in patutul nostru, cu bebe la alaptat, sotu in picioare langa pat intr-o continua uimire si casa incepand sa se zgaltaie! Da, cutremurul din octombrie 2004...27.Iar eu...am stat nemiscata...va puteti imagina ca imi curgeau sudori pe la tample si eu nu m-am miscat ca sa manance copilul, sa nu il sperii...? abia respiram, ma albisem toata, si il intrebam pe sotul meu cat mai tine? Iar el imi spunea stai linistita ca nu se intampla nimic, acum se opreste , blocul e solid...incontinuu vorbea.Iar noi stam la ultimul etaj. La 8(opt).

Trimis: 12/06/2006 16:19

Eu eram inca insarcinata cand a fost cutremurul acela. M-am speriat, dar noroc de sotul meu, care e mai tare din fire in situatii din astea si... noroc ca stam la parter.

Ei, cum a fost la noi dupa venirea din maternitate? In prima saptamana am fost doar eu si sotul meu, care a avut concediul acela prin lege. Pentru ca in spital nu reusisem deloc sa ma odihnesc, el a dormit cu Cezar cateva nopti si ma trezea doar sa-l schimb si sa-i dau tzitzi. Chiar si acum mai dorm baietii amandoi in week-end-uri, cand Cezar e mai agitat si eu foarte obosita. Atunci, in week-endul care a urmat dupa intoarcerea sotului mei la serviciu, a invatat intr-o noapte sa-l schimbe si de pampers si de hainute. Cand mi l-a adus sa-i dau sa pape, am vazut ca avea alte hainute si m-am mirat (sotul meu zicea ca Cezar e asa mic si lui ii e teama, ca n-are indemanare).
Apoi a inceput sa mai vina si mama mea sa ma ajute la treburile gospodariei, dar baita i-am facut-o mereu numai eu si sotul meu. Nu ne-a fost teama.
Chiar daca uneori simt ca nu ma mai pot intelege cu sotul meu, chiar daca lupt cu niste influente din afara, trebuie sa recunosc ca e un tata minunat! Faptul ca mi-a fost alaturi in clipele acelea de la inceput, cand te incearca teama si nesiguranta, conteaza nespus de mult.