~~~ ingerasulmeu ~~~ :: Barbatul de langa tine

Trimis: 01/06/2006 14:20

Ce iubiti in barbatul ales a va sta alaturi, sau ce detestati?
Ce credeti despre felul cum va trateaza?
Cum va e viata alaturi de el, si de ce l-ati ales?
Cum ar trebui sa arate barbattul in ochii vostrii?

Trimis: 01/06/2006 14:25

Vi se intampla sa va doriti sa faceti ceva, iar partenerul sa nu doreasca (indiferent ce)?
Sau sa va doriti sa cumparati ceva, iar partenerul sa nu 'va dea voie' ?
Cum faceti sa fiti pe aceeasi lungime de unda, sau cum il convingeti sa faceti impreuna ceea ce doriti?

Trimis: 13/06/2006 15:18

eu am langa mine cel mai excepțional om de pe lumea asta mereu m-a inteles si mi-a fost alturi intodeauna ma surprinde in mod placut cu diferite lucruri minore pentru altii insa importante pentru mine
au fost si dati in care nu am fost pe aceeiasi extindere de unda insa am discutat am analizat si am luat hotararea cea mai buna pentru familia noastra
sunt mandra sa am asa un sot

Trimis: 14/06/2006 22:52

eu l-am cunoscut pe sotul meu acum doi ani, pana in ziua nuntii(anul trecut) ne-am certat si ne-am ciondanit tot timpul, de la nunta am inceput sa avem rabdare unul cu celalat si sa ne ascultam ne intelegem foarte bine, nu ne dam seama de ce, sunt fericita si mandra de sotul meu !

Trimis: 15/06/2006 09:10

alexandra mici certuri mai apar ca nu cred ca exista cupluri care sa nu se mai ciondaneasca important este sa fie trecatoare sa existe respect si iubire in cuplu

Trimis: 16/06/2006 20:26

da, problema era(cred eu) ca atunci cand ne-am mutat impreuna era si mama mea cu noi, dupa ce ne-am casatorit ea ne-a lasat singuri si s-a mutat de atunci nu ne-am mai certat.... ;-)

mama mea este deosebita dar imi spunea tot ce face cand eu sunt la servici, ca n-a facut aia... ca acum face aia... acum cand vine la noi si el gateste sau spala pe jos, geamuri sau vase.... 8-)

Trimis: 18/06/2006 15:11

am inteles s dupa parerea mea oricata intelegere ar exista tot mai bine e sa locuiesti tu cu familia ta
daca ai chef gatesti speli daca nu nu

Trimis: 26/06/2006 10:01

Eu niciodata n-am putut sa ofer raspunsuri clare si obiective la intrebarea ,,de ce imi iubesc sotul?". Stiu doar ca il iubesc si atat. Are calitati si defecte, ca indiferent ce om. Dar sunt si alti barbati, poate cu mai numeroase calitati decat sotul meu, dar pe care nu ii iubesc, doar ii respect. Nu m-am indragostit intr-un mod rational, m-am indragostit si atat. De ce? Nu stiu!!!

Trimis: 26/06/2006 13:08

De cand mi-a atins Antonio mana (un gest banal) am simtit 'fluturasi' in tot trunchiul si mi s-a oprit putin respiratia, nevenindu-mi sa cred ceea ce tocmai simtisem (neavand pe atunci nici o legatura serioasa cu el).
Mi-a devenit sot, si-l iubesc enorm. Ma simt importanta in ochii lui, si niciodata nu luam decizii fara a ne consulta impreuna.
Ma surprinde cu mici atentii, imi pregateste de multe ori dimineata inainte de a pleca la fapt cate ceva in bucatarie si ma suna de cateva ori pe zi doar sa vada ce fac.
L-am ales stiind ca viata alaturi de el, e ceea ce vor (nestiind întocmai ce va fi).
Este matur si intelept si nu se arunca niciodata cu capul inainte, intotdeauna analizeaza situatia. Am deplina incredere in el.
Stiu ca este jumatatea mea si singurul 'ajutor potrivit' , iar viata impreuna e o binecuvantare de la Dumnezeu.

Trimis: 03/07/2006 11:23

Sunt impreuna cu sotul meu de 14 ani. Am transformat prieteni din generala si de atunci suntem impreuna, casatoriti de 5 ani acum ii facem luna aceasta. Il iubesc enorm, el si fetita mea sunt totul pt mine. Uneori ma simt asa norocoasa ca mi-e frica sa nu se intample ceva rau. Nu sunt normala, nu? :innocent:

Trimis: 15/07/2006 13:28

Nu stiu daca aici era locul acestui subiect, dar sper sa se incadreze. Am langa mine omul ce l-am dorit toata viata (de la patru ani visez sa ma marit cu el, si iata ca s-a intamplat). Bineinteles ca exista si clipe de care nu suntem mandri, este imposibil sa fim tot un zambet non-stop. In ceea ce priveste copiii...tot nu am ce ii reprosa. Au fost momente in care singura mea datorie era sa ii hranesc si apoi eram libera. Dar de cateva saptamani, am impresia ca mi se netezesc si ultimele circumvolutiuni si imi moare si ultimul neuron. Baietii parca sunt mai agitati, eu parca sunt mai chiauna si el parca e mai absent. Sunt convinsa ca e oboseala care isi spune cuvantul, din pacate nu avem la cine apela sa ne ajute, dar am ocazii in care imi vine sa imi iau societatea in cap.
De fapt cred ca trebuia sa crez un nou subiect: depresia post natala, la patru luni de la nastere?!
Nici eu nu mai stiu ce am vrut sa spun, ca intre timp am mai schimbat un scutec, l-am mai suit pe unul pe wc, am mai amestecat in mancare, am mai scos hainele din masina, etc...si mi-am pirdut sirul.
Scuzele mele.....

Trimis: 17/07/2006 08:45

Oana te inteleg perfect.Si eu am nascut acum 3 luni, uneori simt ca o sa fac o criza de nervi, mai ales cand nu mananca mititica. Imi vine sa dau cu sticlele de pereti. Aseara dupa baita a mancat doar 70 de ml de lapte, prea putin pt masa de seara, Asa m-am enervat si am ridicat putin tonul la ea, saraca de fata si nebuna de mine, m-a ancorat cu privirea si apoi a ras cu toata gurita, am inceput si eu sa rad si mi-am dat seama ce "desteapta" sunt. In ceea ce priveste sotul, pt ca ma enervez cam usor in ultimul timp, saracul trebuie sa ma suporte, dar cred ca daca as fi in locul lui nici eu nu m-as suporta. Trebuie sa ma mai temperez, asta e concluzia.

Trimis: 17/07/2006 09:56

Fetelor, sunt naturale starile prin care trecem. Atata oboseala, atatea griji... toate isi spun cuvantul si uneori mai cedam.
Conteaza deosebit de mult sa ne avem sotii aproape, sa ne inteleaga. Dar si ei sunt oameni, isi mai pierd rabdarea. In general, venirea pe lume a micutilor destabilizeaza un pic relatia de cuplu, dar toate astea vor trece cu intelegere, comunicare, dragoste.